Despre Moldova
Legi
Atracţii turistice
Hoteluri
Restaurante
Agenţii Turistice
Orasele Moldovei
Lista completă a serviciilor de taxi din Chișinău
Sărbători
Ambasade
Shopping in Republica Moldova
Bănci
Medicina
   Vizitînd complexul arheologic Orheiul Vechi, poţi simţi acea adiere a civilizaţiilor de pînă acum, acel simţ al basmului, care mai este prezent aici, prin natura ce sa păstrat pîna în zilele noastre. Amplasat, într-un peisaj a carui alcatuire este uimitor de contrastant, cu relieful obişnuit în general pentru morfologia geografică a Basarabiei, Orheiul Vechi este o colosală şi neaşteptată surpriză.    Orheiul Vechi este o adevarată operă de artă amplasată pe un teritoriu atît de mic, în valea rîului Răut, între satele Trebujeni si Butuceni, raionul Orhei, la distanţa de 60 km spre nord-est de la Chişinău, într-o zonă istorico-geografică vestită din timpurile străvechi drept Codrii Orheiului sau Ţara Orheiului. Numele rezervaţiei arheologice provine de la denumirea unei localităţi istorice, oraşul medieval Orhei, care a existat pe aceste meleaguri încă din sec.XV-XVI, denumire evoluată mai tîrziu în Orheiul Vechi.   Promontoriul central sau locul propriu-zis al Orheiului medieval şi al altor situri arheologice din diferite epoci istorice, valuri de pamant, citadele, complexe din piatra, poarta denumirea de Peştere.    Promontoriul are o formă ovală neregulată, orientat de la vest spre est, cu lungimea de 2000m, lăţimea maximală de 700m, este înconjurat din trei părţi (nord, est si sud) de apa Răutului, adunată într-un canion foarte adînc, săpat în straturile de calcar sarmatian, cu maluri stancoase şi priporoase, constituind o adevarată fortareaţă naturală. Unica cale de acces în spaţiul respectiv la etapa actuală ca şi în vremurile istorice se găseşte la vest, unde albia rîului se apropie foarte mult de un segment al canionului deja parcurs.    Vizintînd complexul “Orheiul Vechi” veţi rămîne uimit, de obiectivele turistice văzute în acele locuri, care nu se mai repetă la noi în ţară. Puteţi vizita: cetatea geto-dacă Butuceni din sec.VIII-III a.Chr., cetatuia de pamînt din sec. XII-XIII, cetatuia Trebujeni - Potarca din sec.V-II a.Chr., cetatuia de piatră din sec.XIV-XVI, palatul parcalabului de Orhei, bisericile din sec. XV-XVI, hanul de piatră din sec. XIV, băile din piatră din sec. XIV, fortificaţiile de pamînt ale oraşului medieval, etc.