Despre Moldova
Legi
Atracţii turistice
Hoteluri
Restaurante
Agenţii Turistice
Orasele Moldovei
Lista completă a serviciilor de taxi din Chișinău
Sărbători
Ambasade
Shopping in Republica Moldova
Bănci
Medicina
  Municipiul Chişinău este centrul administrativ, teritorial, economic, ştiinţific şi cultural al Republicii Moldova.   Este aşezat la o margine a pantei de sud-est a Podişului Central al Moldovei, în zona de silvostepă. De asemenea, este străbătut de râul Bâc (afluent de dreapta al Nistrului), cu afluenţii Durleşti şi Bulbocica. Este unul dintre cele mai mari oraşe din Europa Centrală şi de Sud. La 1 ianuarie 1984, aici locuiau, pe un teritoriu de 161,2 km², 604 500 persoane, conform recensământului din 1989 – 661 400, iar în 1996 – 662 000 oameni. În prezent, Chişinăul găzduieşte 780 100 locuitori (2008).   Chişinăul este legat prin căi ferate şi autostrăzi cu toate municipiile, oraşele şi centrele raionale şi multe sate din republică, de asemenea cu centre urbane din România, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Belarus, Rusia şi alte state. Din punct de vedere administrativ, este divizat în cinci sectoare: Centru, Botanica, Buiucani, Râşcani şi Ciocana. Organul local al puterii de stat este Primăria municipiului (Consiliul Municipal).   Oraşul din piatră albă este sintagma cu care este supranumit Chişinăul. Respectivul supranume vine din faptul ca foarte multe clădiri din Chişinău sunt deschise la culoare, fiind construite din piatra albă de calcar. O celebră carieră de piatră exploatată în acest sens este cea situată la Cosăuţi. De aici s-a folosit piatra şi pentru reconstrucţia Cetăţii Sorocii pe timpul lui Petru Rareş, precum şi pentru construirea bisericii Trei Ierarhi din Iaşi.   Printre altele, primul vers din forma actuală a imnului oraşului Chişinău, intitulat Oraşul meu (muzica: Eugen Doga, versurile: Gheorghe Vodă), este: Oraşul meu din albe flori de piatră. Forma anterioara a primului vers din imn era: Oraşul meu cu umeri albi de piatră.   Transportul public urban este asigurat de două companii de stat, aflate în subordinea Primăriei municipiului Chişinău, şi mai multe firme private. Companiile de stat sunt organizate în regii autonome de transport, una având în gestiune transportul electric al oraşului - RTEC şi cealaltă transportul cu autobuze. Companiile private au în gestiunea lor rutele de microbuze, numite generic, în Chişinău, rutiere.   În regiunea Chisinaului este situat lac Gidighici cu 23 de rezervoare   Trei gari auto   Aeroport   Educatie   Simboluri ale oraşului   Imnul Chisinaului   Viaţa culturală   Cinema   Televiziune   Radio