Mănăstirea Ţîpova este situată în satul cu acelaşi nume, raionul Rezina, la aproximativ 100 km la nord de Chişinău, pe malul drept al Nistrului. Mănăstirea este una din cele mai vechi aşezări monahale de pe teritoriul Republicii Moldova şi este săpată în stîncă. Pe piscul situat între Valea-Satului şi rîpa Blanariţei se păstrează ruinele unui orăşel mort, populat pîna la era noastra de triburi getice.
Rausorul Ţipova, formează numeroase cascade cu o înalţime de 10-16 metri. Însăşi mănăstirea este alcatuită din trei complexe monastice. Primul complex, include biserica cu hramul Sfintei Cruci şi cîteva chili. Se presupune ca el a fost înfiinţat in secolele XI-XII. Acesta este cel mai departe şi greu accesibil. Al doilea complex include biserica Sfîntul Nicolae, săpată în stîncă, aproximativ în secolele XIV-XV. Al treilea complex, care dateaza din secolele XVI-XVIII, cuprinde 18 încăperi, care sunt unite prin treceri interioare.
Potrivit unei legende aici, în această mănăstire, şi-a sfîrşit viaţa poetul mitologic grec Orfeu, iar mormîntul lui se afla într-o nişă de la poalele cascadei şi-l poti recunoaşte dupa o lespede cu şapte găuri.
Schitul a fost desfiinţat în anul 1842, pămîntul fiind luat şi trecut mănăstirii Căpriana, iar schitul este alipit la mănăstirea Saharna. Astfel, din anul 1842 pînă în 1919, schitul a fost administrat de mănăstirea Saharna. Biserica din deal a fost reînnoită de ieromonahul Inochentie în anul 1912. Deja în anul 1919, sub conducerea arhimandritului mitrofor Sofronie Neaga, venit de la Saharna., schitul Ţipova devine independent.
În anul 1949, ca şi multe mănăstiri, ansamblul monastic a fost închis şi lipsit de pămînt. Călugarii fiind nevoiţi de a se refugia la alte mănăstiri. Biserica a fost transformată într-un depozit de tutun, iar schitul a fost jefuit şi distrus. Complexul monastic din deal a fost preluat de gospodoria agricolă din localitate.
În anul 1990, o grupă de arheologi din Sanct-Petersburg, în urma unor săpături efectuate la schitul rupestru, au descoperit un schelet care dateaza de la sfîrsitul secolului al XV-lea. Istoricii mentioneaza faptul ca Ştefan eel Mare de multe ori a vizitat aceste meleaguri, în timpul campaniilor sale împotriva tatarilor. O legenda aftrma ca marele domnitor s-a cununat în această mănăstire cu una din soţiile sale, care după moarte a fost aici îngropată.
În anul 1994, mănăstirea a fost reînfiinţata. Biserica Adonnirea Maicii Donmului fiind restaurată numai în exterior. Peretii pe alocuri pastreaza fresca veche, evidentiind ornamentele florale.