În 1678, este construit un nou lăcaş sfînt, pe locul schitului de călugăriţe, purtînd numele ocrotitoarei Moldovei – Preacuvioasa Parascheva. Mănăstirea a fost ridicată de boierul moldovean, serdarul Mihalcea Hâncu, după dorinţa uneia dintre fiicele sale, care a intrat în calugarie cu numele de Parascheva. La data de 9 decembrie 1678, Mihalcea Hâncu, printr-un act de danie, a consemnat documentar întemeierea Mănăstirii Hîncu. Pîna în sec. XVII-lea schitul purta numele de Viadica.
Din cauza navalirilor tătarilor, a fost distrusă marea parte a bisericii şi a schitului, astfel, în secolul al XVIII-lea maicile au fost nevoite să părăsescă schitul. În anul 1784 stareţul mănăstirii Egumenul Varlaam al II-lea, rugat de urmaşii familiei Hâncu, construieşte cîteva chilii pentru călugări şi o biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnul”. Biserica era de lemn, îngrădită, lipită cu lut si văruită. Biserica avea catapeteasma din lemn cu flori sapate si poleite cu aur. In interior peretii bisericii erau impodobiti cu multe icoane frumoase, din care 8 icoane mari, pictate pe scanduri de lemn si poleite cu aur. Acoperisul bisericii era din sindrila. Avea si o clopotnita, care era lipita de biserica.
Deja în anul 1817 la manastirea Hâncu toţi calugării erau moldoveni, călugăriţi şi sfinţiţi de episcopii Huşilor şi de mitropoliţii Moldovei. În mănăstire se găseau şi trei monahi ruşi, fugiţi de curentul liberal al impărătesei Ecaterina a II-a. Cartile de slujba si manuscrisele erau in limba romana.
Hâncu era prima asezare monahala din Basarabia, unde prin anii 1820-1822 s-a introdus viata de obste.
Din vremea staretului Dosoftei, din 1836, schitul este considerat manastire. Anume el în locul bisericii de lemn, zideşte în anul 1835, una de piatra cu hramul Sfânta Cuvioasa Parascheva, iar în 1841 înalţă o alta biserică de piatră cu hramul Adormirea Maicii Donmului, ridica corpuri de chilii pentru monahi, aduce apa in manastire si face o multime de imbunatatiri gospodaresti.
Pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea, mănăstirea era cunoscută sub numele de Hâncul-Parascheva.
În aprilie 1944 o parte din călugării mănăstirii Hâncu au fost evacuaţi în mănăstirea Balaciu jud. Ialomiţa, dar cea mai mare parte din ei au fost arestaţi şi duşi în sudul României la închisoarea din oraşul Brăila. O dată cu aceasta, peste Prut , în anul 1944 a fost dusă şi averea mănăstirii. În luna septembrie a anului 1949 Mănăstirea Hâncu a fost închisă.
În perioada anilor ’60 – ’80 ai sec. XX ansamblul monastic Hâncu a fost repartizat Institutului de Medicina din Chisinau, care a deschis aici un sanatoriu de boli pulmonare. În acest timp, Biserica de vară a fost transformată în club de distracţii pentru studenţi, iar biserica de iarnă – în depozit, au fost furate lucruri de preţ - în deosebi toate crucile preoţilor, au fost dezgropate mormintele călugărilor înmormîntaţi pe teritoriul mănăstirii.
În anul 1990, mănăstirea Hâncu, a fost reînfiinţată ca locaş de călugări. În anul 1992, după o perioadă de 43 de ani în care mănăstirea a fost închisă, Mănăstirea Hâncu îşi reîncepe activitatea. În primăvara anului 1992 la Hâncu se innintează mănăstire de călugăriţe.
La 10 septembrie 1992, a fost începută reconstrucţia mănăstirii. Iar în anul 1993, au fost finisate lucrările de reparaţie a bisericii de iarnă - Adormirea Maicii Domnului, care este încadrată într-un corp al staretiei, zidit în anul 1841. Tot în 1993, ea a fost pictată provizoriu, şi sfinţită.
În anul 1998, interiorul bisericii a fost repictat. Biserica de vară - Sfînta Cuvioasa Parascheva a fost construită în anul 1835, şi reparată abia în anul 1996.
În mănăstire s-au păstrat trei corpuri vechi, zidite în anul 1841.