Despre Moldova
Legi
Atracţii turistice
Hoteluri
Restaurante
Agenţii Turistice
Orasele Moldovei
Lista completă a serviciilor de taxi din Chișinău
Sărbători
Ambasade
Shopping in Republica Moldova
Bănci
Medicina
     Conform datelor unor documente vechi, putem afla că Mănăstirea Călărăşeuca, la început sec.XVIII-lea, a fost un schit al mănăstirii Sfîntul Sava, închinată Sfîntului Mormînt. Numele de Călărăşeuca, i se trage de la primul sat cu acelaşi nume, din apropiere. La început, schitul avea o biserică mică, din lemn, foarte modestă, ridicată nu pentru o durată lungă de timp, ci pentru a se avea unde să se oficieze Sfintele Slujbe.    În 1780 biserica veche nu mai putea fi folosită, astfel Hagi Marcu Donici, din Movilău, începe construcţia unei biserici şi clopotniţă, pe care în anul 1718, o numeşte hramul „Adormirea Maicii Domnului”.    În anul 1813, schitul era decretat mănăstire, şi în acel an moşiile mănăstirii sunt date în arendă iar ea trece sub controlul Eparhiei Chişinăului, fără a mai avea vreo lăgătură cu Patriarhia de la Ierusalim. În acea perioadă cărmuirea mănăstirii Călărăşeuca a fost încredinţată numai stareţilor de origine rusă. Către anul 1853, se începe construirea celei de-a doua biserici, de generalul-maior Nicolae Al. Cerchez, cu hramul Sfantului Mitrofan al Voronejului din Rusia.    În 1916 călugării pleacă pe la alte mânăstiri, iar în Călărăşeuca sunt aduse călugăriţele refugiate din mănăstirea Virov, din Polonia rusească (aflată la acea dată sub ocupaţia trupelor austro-germane). La 8 iunie 1961 autorităţile comuniste, ordonă transformarea mănăstirii în spital pentru copiii cu handicap psihic, călugăriţele şi surorile fiind scoase cu forţa de pe teritoriu. Biserica de iarnă a fost transformată în club, iar cea de vară în depozit pentru spital. Deja în anul 1989, spitalul nu va mai activa, iar teritoriul a fost dat în folosinţă unei gospodării agricole din localitate, unde au început să locuiască oameni veniţi din alte părţi. Din anul 1990, teritoriul este părăsit şi de aceste persoane.    La 3 mai 1991, mănăstirea de maici de la Călărăşeuca a fost redeschisă.      MANASTIREA “ADORMIREA MAICII DOMNULUI” Satul Călărăseuca, raionul Ocniţa.Tel.: (+373 271) 62-201, mob.: (+373) 692-40-124