Complexul vinicol Purcari a fost fondat în anul 1827 pe pămînturile care aparţineau mănăstirei Ateno-Conte.
Aici puteţi vedea personal subterana, unde în butoaie franceze din stejar, se menţin cele mai bune soiuri de vin, precum şi nişte cupaje binecunoscute şi exclusive cum sunt Roşu de Purcari şi Negru de Purcari.
Este posibilitatea perfectă de a petrece timpul într-un ansamblu de arhitectură unică, creat în stilul gosdpodăriilor vinicole franceze, unde se obişnuia să se facă procedura de degustare a “legendei, îmbuteliate în sticle”.
În galerie se păstrează cele mai bune colecţii a vinurilor din Purcari, în care sunt unele exemplare datate din anul 1948.